Iata ca a sosit si ultima zi in care, cu dor in suflet, privim nostlgici la bancile goale din sala de clasa, la treptele scolii pe care le urcam in fiecare dimineata si la catalogul care timp de 8 ani ne-a fost un punct de sprijin sper reusita. A venit clipa cand ne vom indrepta sper un nou drum, vom tinti luna si vom deveni una cu stelele, vom fi liceeni.
Acum, aripile noastre s-au frant, zdrobite de greutatea apasatoare a lacrimilor indurerate ale despartirii. De pe campul amintirilor culegem astazi flori de „Nu-ma-uita” insangerate si le colectionam in cartea inimii sperand ca nu se vor ofili niciodata. Mi-e greu sa-mi imaginez ce va urma, pe ce culme ne va purta vantul visurilor noastre. . . tot ce-mi doresc este sa ma bucur de aceasta clipa, clipa de aur a copilariei mele.
Mi-ar placea enorm sa mai traiesc inca o data acesti opti ani de zile, sa ma bucur si mai mult de scoala generala, de prieteniile legate cu colegii, de nazbatiile pe care le-am facut. Mi-as dori sa invat de doua ori mai mult, ca sa am un bagaj si mai mare de cunostinte. Mi-as dori sa reperzint din nou scoala la concursuri si olimpiade si sa va fac din nou mandri! Multe mi-as dori sa mai traiesc inca o data… din pacate, viata merge inainte si timpul nu sta in loc pentru nimeni. As vrea totusi sa prelungim aceasta festivitate cu o secunda, o clipa de nostalgie in stare bruta. Asta putem face, asta tine de noi, de noi toti, profesori, parinti si elevi.
Se spune ca oamenii nu esueaza pentru ca tintesc prea sus si rateaza, ci pentru ca tintesc prea jos si nimeresc. Dumneavoastra, domnilor profesori, ne-ati ajutat sa lupam pentru idealurile noastre, ne-ati calauzit pasii aidoma unei luminite intr-o camera intunecoasa si ati reusit sa mentineti flacara sperantei mereu arzanda in sufletele noastre. Calea sper succes este lunga, iar noi nu suntem nici macar la jumatate. . . Cineva spunea odata ca cel mai important lucru e sa nu te opresti din mers. Nu conteaza ca te deplasezi incet, important e ca inaintezi! Dumneavoastra ati stiut sa nu ne lasa-ti singuri pe acest drum anevoios. Ati avut rabdarea sa ne invatati lucruri care ne vor fi de folos in viitor, dar cel mai de pret lucru invatat este acela de a fi un om cinstit, drept, demn, curajos, intelligent, perseverent si visator. Pentru toate acestea, promotia, 2014 va multumeste!
Mi-ar placea enorm sa mai traiesc inca o data acesti opti ani de zile, sa ma bucur si mai mult de scoala generala, de prieteniile legate cu colegii, de nazbatiile pe care le-am facut. Mi-as dori sa invat de doua ori mai mult, ca sa am un bagaj si mai mare de cunostinte. Mi-as dori sa reperzint din nou scoala la concursuri si olimpiade si sa va fac din nou mandri! Multe mi-as dori sa mai traiesc inca o data… din pacate, viata merge inainte si timpul nu sta in loc pentru nimeni. As vrea totusi sa prelungim aceasta festivitate cu o secunda, o clipa de nostalgie in stare bruta. Asta putem face, asta tine de noi, de noi toti, profesori, parinti si elevi.
Se spune ca oamenii nu esueaza pentru ca tintesc prea sus si rateaza, ci pentru ca tintesc prea jos si nimeresc. Dumneavoastra, domnilor profesori, ne-ati ajutat sa lupam pentru idealurile noastre, ne-ati calauzit pasii aidoma unei luminite intr-o camera intunecoasa si ati reusit sa mentineti flacara sperantei mereu arzanda in sufletele noastre. Calea sper succes este lunga, iar noi nu suntem nici macar la jumatate. . . Cineva spunea odata ca cel mai important lucru e sa nu te opresti din mers. Nu conteaza ca te deplasezi incet, important e ca inaintezi! Dumneavoastra ati stiut sa nu ne lasa-ti singuri pe acest drum anevoios. Ati avut rabdarea sa ne invatati lucruri care ne vor fi de folos in viitor, dar cel mai de pret lucru invatat este acela de a fi un om cinstit, drept, demn, curajos, intelligent, perseverent si visator. Pentru toate acestea, promotia, 2014 va multumeste!
Ma intreb cum de au trecut anii? Cum de azi suntem la sfarsitul clasei a VIII-a, cand mai ieri eram a V-a. Apoi a VI-a. Apoi a VII-a si…am crescut.Am tot crescut.Azi, in acest moment solemn va cerem tuturor iertare pentru clipele neplacute si am vrea doar sa strigam, sa tipam „Nu mai vrem sa crestem! Nu vrem sa plecam! Nu vrem sa ne despartim!”Dar destinul e mut si surd la cerintele noastre, asa ca noi ne resemnam.Totusi nu vom opri potopul de lacrimi, nu vom opri durerea, doar o vom acoperi cu amintiri, amintiri din gimnaziu.
Acum, liceul ne asteapta cu portile deschise, gata sa ne primeasca sub aripa lui. Vom fi boboci, vom fi mai responsabili si mai intelepti. Un alt drum ne asteapta dupa aceasta curba reprezentata de examene, dar parca ne e frica sa pasim pe el. Parca nu vrem sa plecam de aici, de acasa. Totul o sa fie noi, vor fi multe schimbari, dorul ne va cuprinde pe toti si ne va macina pana cand ne vom acomoda cu noii colegi, noua scoala si noii profesori. Suntem curajosi si nu vom renunta! Vom merge pana la capat cu capul sus si cu amintirile de aici in suflet.
In incheire, doresc sa le multumesc si colegilor mei care mi-au fost alaturi mereu, care m-au sprijinit atunci cand mi-a fost cel mai greu, cu care am trait clipe de neuitat ! Sper ca prieteniile pe care le-am legat sa nu se stinga, iar atunci cand ne vom revedea sa ne amintim cu placere de acesti ani superbi! Multumesc! Fara voi, poate nu as fi fost astazi aici!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu