Sandra Brown este un nume la fel de cunoscut pentru generatiile nascute intre anii ‘50-’60 pana in anii ‘80-’85, cum este si Dallas sau Tanar si nelistit. Acestea sunt brandurile care au explodat in Romania post revolutie si s-au impamantenit atat de bine in mintea colectiva, incat e aproape imposibil sa le elimini.
Tin minte ca atunci cand eram mica, aceste carti scrise de Sandra Brown erau un fel de placere vinovata a adultilor si fructul interzis al copiilor, de aceea si fascinatia asta atat de mare pentru cartile ei; atunci cand aveam ocazia sa prindem in mana carti Sandra Brown, le citeam ascunsi, pe nerasuflate, cu frica in san de a nu fi prinsi. Scenele de amor pe care le citeam acolo ne faceau sa rosim si sa ne fastacim, dar si sa ne simtim puternici, ca si cum am sti un secret pe care il stiu numai cei alesi.
Pentru cine nu stie cine este Sandra Brown, ea este o scriitoare nord-americana de literatura romantica, care a publicat de-a lungul carierei sale si sub pseudonimele Rachel Ryan, Laura Jordan si Erin St. Claire. La vremea respectiva, romanele Sandrei Brown erau incadrate in literatura romantica, dar pentru vremea aceea erau similare cu romanele pe care astazi le incadram in literatura erotica. Insa, daca vei citi vreodata cateva carti Sandra Brown, vei vedea ca erotismul pe care il foloseste ea este mai degraba un romantism, un erotism atat de romantat, incat nici acum nu stiu de ce parintii ne interziceau aceste carti. Dar vremurile erau altele, iar ceea ce adolescentii din ziua de azi cunosc, noi nici nu visam.
Nu sunt un fan Sandra Brown, dar pentru ca imi aduce aminte de copilarie si pentru ca ma relaxez citind cartile ei, mi se intampla sa ma pun seara in pat, dupa o zi extenuanta de munca si sa iau o carte de-a ei in mana. Nu stiu cate se mai gasesc in librarii, eu mi-am comandat online. Eu sunt un fan al acestui sistem, mai ales cand a comanda carti online este atat de simplu si de comod. Dar puteti cauta si in librarii, cu siguranta veti gasi cateva titluri, cel putin din cele nou aparute, daca nu din cele devenite clasice. Eu zic ca merita macar sa incercati sa intelegeti de ce era febra atat de mare cu aceste romane, o febra similara cu cea creata de cartile lui Paulo Coelho.
Hitchcock - emblema filmelor de suspans
Pe Hitchcock l-am descoperit întâmplător, acum doi-trei ani, când am auzit la televizor făcându-se reclamă la un box cu filmele regizate de el. Mi-a captat imediat atenţia, iar în zilele următoare mi-am cumpărat primul dvd.
Am rămas fascinată de modul în care îşi crea personajele, cum se derula acţiunea şi, da, suspansul era la el acasă. Fireşte că, ulterior am cumpărat şi restul filmelor, întregindu-mi colecţia. Însă cele 20 de filme şi un scurt documentar cu cuprindea un interviu şi câteva declaraţii ale regizorului, nu mi-au fost suficiente. Am început să caut cât mai multe despre acest Alfred Hitchcock. Rezultat? Aproximativ 65 de filme, plus multe alte episoade într-un show intitulat Alfred Hitchcock presents. Am început să descopăr la el, fără să citesc critică de film, anumite tipare folosite cu regularitate. Eroina blondă, cuplul fericit în dragoste, umorul inteligent, frumuseţea actriţelor, muzica ce te ţine cu răsuflarea tăiată, sunt doar câteva dintre elementele filmelor lui Hitch.
Psycho, Vertigo şi Rebeca sunt în topul preferinţelor mele. Acţiunea în aceste filme se petrece într-un mod delirant, seducător, captivant, Hitchcock reuşind să transpună pe peliculă foarte bine toate trările personajelor sale, cu ajutorul unor actori foarte buni. De altfel, ca mulţi alţii, regizorul şi-a păstrat anumiţi actori preferaţi cu care a lucrat la mai mult de un film.
Până de curând, aprecierea pe care o aveam legată de maestrul suspansului a prins o uşoară îndoială. Nu asupra manierei de regizare, pe care o consider revoluţionară şi inovatoare pentru acea perioadă, ci a modului său de a fi. Am avut ocazia să vizionez filmele despre el şi despre munca depusă pentru capodoperele sale. Hitchcock, în exemplara interepretare a lui Anthony Hopkins, redă momentele de muncă la apreciatul Psycho. Aici am văzut prima dată felul obsesiv în care lucra cu actorii săi, caracterul dificil şi puternica nevoie de recunoaştere şi apreciere din partea celorlaţi. Filmul Fata, a fost chiar mai şocant pentru mine. Aici este ilustrată povestea actriţei Tippi Hedren. Tippi a jucat în „Păsările” şi „Marnie” a lui Hitchcock, însă colaborarea cu marele regizor s-a arătat foarte dificilă, el devenind obsedat de ea, cu un puternic instinct de control asupra ei şi agresând-o sexual.
Cu toate acestea, încerc să ma detaşez de omul Hitchcock şi să apreciez doar geniul regizoral. El a devenit o insipraţie pentru mulţi regizori, scenarişti, etc. La noi există chiar şi o revistă ce-i poartă numele (Alfred Hitchcock Mystery Magazinr), preluată din afară, dedicată în special poveştirilor cu detectivi, crime şi suspans. Nu pot decât să aplud iniţiativa şi să sper la tot mai multe poveşti originale.
Am rămas fascinată de modul în care îşi crea personajele, cum se derula acţiunea şi, da, suspansul era la el acasă. Fireşte că, ulterior am cumpărat şi restul filmelor, întregindu-mi colecţia. Însă cele 20 de filme şi un scurt documentar cu cuprindea un interviu şi câteva declaraţii ale regizorului, nu mi-au fost suficiente. Am început să caut cât mai multe despre acest Alfred Hitchcock. Rezultat? Aproximativ 65 de filme, plus multe alte episoade într-un show intitulat Alfred Hitchcock presents. Am început să descopăr la el, fără să citesc critică de film, anumite tipare folosite cu regularitate. Eroina blondă, cuplul fericit în dragoste, umorul inteligent, frumuseţea actriţelor, muzica ce te ţine cu răsuflarea tăiată, sunt doar câteva dintre elementele filmelor lui Hitch.
Psycho, Vertigo şi Rebeca sunt în topul preferinţelor mele. Acţiunea în aceste filme se petrece într-un mod delirant, seducător, captivant, Hitchcock reuşind să transpună pe peliculă foarte bine toate trările personajelor sale, cu ajutorul unor actori foarte buni. De altfel, ca mulţi alţii, regizorul şi-a păstrat anumiţi actori preferaţi cu care a lucrat la mai mult de un film.
Până de curând, aprecierea pe care o aveam legată de maestrul suspansului a prins o uşoară îndoială. Nu asupra manierei de regizare, pe care o consider revoluţionară şi inovatoare pentru acea perioadă, ci a modului său de a fi. Am avut ocazia să vizionez filmele despre el şi despre munca depusă pentru capodoperele sale. Hitchcock, în exemplara interepretare a lui Anthony Hopkins, redă momentele de muncă la apreciatul Psycho. Aici am văzut prima dată felul obsesiv în care lucra cu actorii săi, caracterul dificil şi puternica nevoie de recunoaştere şi apreciere din partea celorlaţi. Filmul Fata, a fost chiar mai şocant pentru mine. Aici este ilustrată povestea actriţei Tippi Hedren. Tippi a jucat în „Păsările” şi „Marnie” a lui Hitchcock, însă colaborarea cu marele regizor s-a arătat foarte dificilă, el devenind obsedat de ea, cu un puternic instinct de control asupra ei şi agresând-o sexual.
Cu toate acestea, încerc să ma detaşez de omul Hitchcock şi să apreciez doar geniul regizoral. El a devenit o insipraţie pentru mulţi regizori, scenarişti, etc. La noi există chiar şi o revistă ce-i poartă numele (Alfred Hitchcock Mystery Magazinr), preluată din afară, dedicată în special poveştirilor cu detectivi, crime şi suspans. Nu pot decât să aplud iniţiativa şi să sper la tot mai multe poveşti originale.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)