A gresi e omeneste! (Toti o facem, in mod intentionat sau nu…) Regretam,
doar unii dintre noi! (Si asta pentru ca doar pe unii ne mustra
constiinta…) De iertat,iertam putini! (Si in mod selectiv…) E ciudat cum
se impletesc greselile cu regretele si iertarea! Formeaza fara sa ne
dam seama,un tot unitar! Ne influienteaza pe fiecare dintre noi,chiar
daca nu recunoastem… Am gresit…de “n” ori…am regretat,regret…intrebarea
este: am fost, sau nu, iertata…?! Doar pentru faptul ca am “indraznit”
de multe ori sa imi spun parerea verde-n fata, am fost aspru judecata
si, cum era de asteptat, adevarul pe care l-am spus, a ranit atat de
multe orgolii incat am devenit impardonabila… La prima vedere,par
superficiala…insa in sinea mea, ma macin de parca am comis cel mai grav
dintre pacate! Cat despre cei ce mi-au gresit…hmm… asta este partea cea
mai dureroasa… Aceia,considera ca nu am dreptul de a gresi, insa am
obligatia de a le accepta greselile si, mai ales, de a le ierta absolut
orice. Lucrurile se inrautatesc in momentul in care devin usor
inabordabila…si se ajunge in extrema… In sensul ca “ambitia” mea, devine
in opinia lor, o greseala de neiertat… Si ajung din victima, cel mai
aprig dusman! Asa am invatat, ca oricat de mult mi-ar pasa mie…s-ar
putea ca altora sa nu le pese deloc… Si de aici, incep a-mi da refresh
la caracter… De aici devin recalcitranta…de aici porneste indiferenta!
Nu imi gasesc scuze,chiar nu am nevoie sa ma disculp in fata nimanui!
Imi este mai mult decat suficient daca imi recunosc greselile fata de
mine! Am observat ca un “iarta-ma!” la ora actuala nu mai valoreaza atat
de mult… sau oscileaza de la persoana la persoana… Tocmai de aceea,
cuvintele sunt de prisos… N-au puterea sa exprime adevarata intensitate a
sentimentelor…asa ca…tot faptele vorbesc…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu